Devorat de plictiseala si singurate, savantul cocosat decide sa-si construiasca o prietena-android. Cea pe care o viseaza de cand lumea l-a exilat in adancurile canalelor. Zece ani au trecut pana cand a fost, in sfarsit, gata. Dar a fost un succes. Exact ca in visele sale, o fiinta calda pe care e de-ajuns sa o priveasca si uita de cacaturile vietii, care il iubeste si tine la el, care ii alina durerea. Ca sa fie sigur ca va fi legata de el pentru eternitate (dar si din lipsa materialelor)... a construit-o din propria lui carne.
Din pacate... androida s-a plictisit repede de stapanul ei. Vroia sa plece, sa vada adevarata lume de la suprafata, sa paraseasca imputitele de canale, dar el nu avea sa o lase. De cate ori incerca sa fuga el o gasea si o aducea inapoi.
Intr-un final, ajunsa la disperare din cauza plictiselii si dezgustului fata de batranul schilod, femeia-android se arunca intr-un bazin cu acid, pe care orice om de stiinta care se respecta il are in laboratorul sau. Doar soarta a facut ca savantul sa o vada la timp si sa o salveze.
Asta a fost cea mai fericita clipa din viata sa.
cea mai fericita zi din viata sa .. a ci a ei ca a fost salvata sau a lui ca inca mai avea pe cine sa chinuie... anyway foarte draguta povestirea dar s-a terminat cam brusc..
ReplyDeletepentru el a fost cea mai fericita clipa... oricum e interesant ca spui "sa chinuie"... nimeni nu se poate pune in pielea savantului singur si trist... toti tin cu androida nerecunoscatoare... si prin asta am demonstrat si ceea ce era de demonstrat:) deci nu s-a terminat brusc povestirea
ReplyDeletenerecunoscatoare?!?!?!?!?!.. e prea mult spus...savantul singur si trist nu era dumnezeu...i a dat viata doar atat dar asta nu inseamna ca avea drepturi depline asurpra ei .. savantul asta al tau era un egoist
ReplyDelete