Pofte

     Frate, deci nu mai puteam! Eram in ultimul hal de daramat, ma simteam stors si lipsit de vlaga cum nu  ma mai simtisem niciodata pana atunci. Un feeling de cacat, ce mai si nu mai puteam indura nici macar o secunda! Asa ca m-am decis. Trebuia sa fac ceva in privinta asta.

     Mi-am luat banii, cheile de la masina si am plecat. Tot drumul m-am gandit doar la asta si nici macar farurile orbitoare ale masinilor de pe contrasens nu ma puteau scoate din starea de scufundare totala in absolut. In 5 minute eram la destinatie. Cu mana tremurand am scos cheia din contact si, ca intr-o scena dintr-un film prost, in slow-motion, am coborat dramatic din masina.

     Magazinul parea atat de departe, o destinatie cumva dintr-o alta dimensiune dar care mi se arata in fata ochilor doar pentru a ma amagi. Cu un amestec de curiozitate si ura pentru acea nevoie primara care ma cuprinsese am deschis usa supermarket-ului si m-am trezit ca dupa un flash-forward ACOLO! In sfarsit, scopul existentei mele parea atat de aproape, tangibil, o nirvana atinsa dupa o mult prea indelungata meditatie dureroasa.
     Ca prin ceata imi aduc (sau nu imi aduc) aminte de vanzatoare, de plata, de rest, de drumul spre casa. Nimic nu mai conta. Acum imi puteam satisface cea mai patimasa dorinta, apogeul evolutiei sinelui. Acolo, in fata mea, pe masuta de cafea, printre pachete de tigari, scrumiere pline ochi cu mucuri de tigara si alte nimicuri am asezat-o... la loc de cinste, parca emanand o lumina spirituala dintr-o aureola psihedelica, un inger imbuteliat... era ea, sticla de Fanta de portocale.

Because a beer is always right

"i don't believe in love."
"...why not?"
"it's just a bunch of junk made up
by reality television and sappy poets."
"but you're a poet."
"no, i'm a smart ass who pretends to
know everything."

Good fuckin' morning

Shorts, naked feet and messed up hair
Sunrise, a smoke and a big cup of coffee
Youtube, Facebook and 9Gag
Past tense, present and not giving a fuck.

After you
have boarded the train 
(destination: gone)
and vanished like a breath of smoke
in thick afternoon air

after a world of brick
falls back into place around me
piece by piece while I stand in numbness

and after aimless walk on crooked
streets through infinity and back
has soothed the first shock of amputation
...

I make my way back home
("home"! - a now deserted place,
a bivouac from last year,
an empty shell, a desiccated spring)
where I
wash our dishes clean floor and bathroom make beds empty ashtrays
swallow the last half-glass of beer we left
- placebo medicine for you are gone - 
erase the traces of our lives entwined

and then
I take my barren heart and all its tendrils
wrap it in cloth and all the souvenirs,
the time we lived, we spent, we 
breathed in and out and in
love
all I feel
all of this I 

lock in a wooden chest
(to keep it safe)
and then I go about my daily business
unburdened yet
ever so slightly cold
(and loneliness
a raging sea ignored under ice)

every now and then I shake the chest
listening in fear, my ear pressed to its side
- are you still alive in there?

WTF Brain???

Cum naiba am ajuns aici?
Ma impiedic prin pamantul umed si moale, mormaind "Ce naiba caut aici?" "Ce pula mea s-a intamplat?". Aerul ca o pacla e inecacios si nu pot vedea foarte bine. Cateva pietre si frunze pe jos, in rest numai mediul gri si incetosat.
Mi-e frica. Ce naiba se intampla?
ALOO? tip in gand... AAAALOOOOOOOO!?
Nici un raspuns. Imi cuprind tamplele in palme si las sa iasa un icnet de durere. Nu-mi aduc nimic aminte din ce s-a intamplat mai devreme.
Cunosc drumul, dar totusi drumul parca nu stie cine sunt si parca ma respinge, parca imi ordona sa dispar mai repede de acolo. O straduta serpuieste in fata mea si nu pare sa duca nicaieri, am impresia ca ma voi invarti in cerc, ca un cobai in labirint ce spera sa gaseasca o iesire. Un caine latra amenintator in preajma. Nu il vad si asta il face si mai periculos in mintea mea sparta. Pizda ma-sii! Calc intr-o balta, o balta acoperita cu frunze moarte... De unde frunze moarte in mai? Nu inteleg nimic dar vreau sa dispar mai repede de pe cararea aia serpuitoare.
Trebuie sa incetez sa mai caut raspunsuri. Totusi cateva intrebari isi fac aparitia...
Cand?
Cum?
Unde?
si cu Cine?
Stiu un lucru insa... trebuie sa continui sa merg.

Jucarii stricate

Imi amintesti de zilele în care păsările nu se vor trezi la timp pentru a
vedea răsăritul - capete de sub pene diafane adăpostire în  capriorii 
hambarelor . Imi amintesti de corzi de vioara taiate cu cutitul de bucatarie,
şi amestecul de şoc şi uimire când da inghetul in luna Mai.


Pur şi simplu, eşti ceea ce aş descrie ca fiind o risipa. Ma pot gandi,
de obicei, la cel puţin douăsprezece adjective pentru cum ii place
sa se numeasca pe sine orice, dar nu, nu de data aceasta. Sunt dispus să
pariez ca esti copilul caracteristic  spiritului tineretii,
mai degrabă decât simbolul pentru "nu iau droguri şi raman în şcoală. "


Ai fi putut zambi inocent în mijlocul verii, cu un castron
plin de capsuni din care sa te infrupti. Ai fi putut avea
lumea la picioarele tale, mai degrabă decât să stai ghemuita la uşa ei,
cerşind bani pentru a-ti bloca venele cu vise si sperante 
si a-ti filtra tot oxigenul din plămâni cu o inhalare puternica de
tutun.


Ceea ce ai acum este un poet care a încercat o dată să împroşte
caligrafie peste aripile tale de pergament, astfel încât ai putea
zbura si parea frumoasa in acelasi timp.
Un poet care acum te priveste zbătându-se,
sub lumini stroboscopice si stie ca undeva, te-ai dus
intr-o directie groaznic de greşita. Undeva, ti-ai pătat soarta
cu alcool varsat, şi mai degrabă decât sa o cureti, tu te-ai
întreabat dacă a fost vodca sau tequilla.


Tu ştii asta. Eu iti mai scriu o ultima poezie, astfel că pot
sa te intreb in batjocură: "cum te face să te simţi?"